Să ne întoarcem, dar cum?!

 Nu ne mai vaccinăm copii fiindcă guvernatorii lumii doresc să limiteze expansiunea umană prin acest mijloc, cu intenția de a conserva energia neregenerabilă (să le ajungă lor). Tu, da chiar tu, care susții sus și tare, ești sigur/ă?! Pe ce te bazezi când ștergi pe jos cu sute de ani de studii și munca neîncetata?!

Nu ne mai asumăm eșecul, dar căutăm vinovați pentru incapacitatea părinților noștri de a ne face oameni mari, fără să țină cont de abilitățile noastre. Din păcate, responsabili pentru calitatea vieții noastre suntem noi. Nu știm ce vrem, sau vrem o ascensiune rapidă pe principiul ”Tata, mama VREAU! ”. Dar ce facem zilnic pentru asta, să merităm?

Ne alegem lideri. Anterior ne cerșesc votul cu promisiuni deșarte. Până la finalul mandatului uităm dezamăgirea. Ce memorie scurtă avem. Le mai acordăm proxima șansă și pentru al doilea – treilea (...) mandat. Na, noi ce vină avem?!

Nu mai citim. Cititul e pentru tocilari, și de la prea mult citit o iei și razna, ”lucru dovedit”. De cine?! Abandonăm studiile prematur pe principiul că doar școala vieții contează. Sunt curios unde își are sediul.

                Ne cerem drepturile pe care nici nu le știm, cel mai probabil ne-au fost șoptite vag, dar fără să ne îndeplinim obligațiile față de societate. De ce?!

Ne îndobitocim copii cu ”Decât să plâng eu, mai bine plânge mă-sa, dă-i!” Oare e sănătoas așa?!

Copii noștri greșesc vizibil chiar și pentru un orb, dar le angajam avocați buni, corupem procurori să le menținem prezumția de nevinovăție apretată. De ce? ”Pentru că suntem părinți”, nu acesta este răspunsul! Și păgubitul are părinti.

Să ne întoarcem la mama noastră NARURA, față de care ne comportăm ca niște fii răzvrătiți și risipitori, perfuzându-i râurile cu deșeuri și amputându-i plămânii (= pădurea). Să ne întoarcem, dar cum?!

"Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra [...]"

Acea natură umană, mască malefică a societății contemporane, conturată de gangrena prostului gust și simț, a născut monștri! Mirosul dezgustător al acesteia te sufocă, năvălind asupra ta ca un haos, ce este perceput de toate simțurile cu care Dumnezeu ne-a înzestrat!
Înca nu a fost inventată acea materie care să te scutească acestui dezastru. Dar dacă, totuși, va fi descoperită vreo dată, vreau cu tărie să fie parte din temelia spiritului meu, deși sunt convins că asta nu se va întampla. Mă cutremură faptul că am uitat sau ingnorăm natura fiiniței umane, acea înzestrată cu dragoste, emoție, sensibilitate, conștiință etc.; cu acea conștiință pe care o făurim prin voiajul nostru în viață! 

Dar maleficul întruchipat, a cărui mască s-a contopit cu el însuși, cucerește proporții tot mai extinse în varii dimensiuni.

          Propun o fraza din Biblie de care să ținem cont:

"Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra [...]"

C.R.E.

Frânturi

Competiția îți dă o satisfacție, dacă învingi, însă cea neloială îți dă, la fel, o satisfacție, dar are gust de venin. [C.R.E.]

* * *

Satisfacția supremă apare atunci când obții ceva cu mult mai valoros decât te așteptai, trecând și prin descurajările celor din jur! Trebuie doar să o savurezi conștientizând. [C.R.E.]

Sezon ploios.

Invitație la teatru

Teatrul Național ”Vaseile Alecsandri” din Iași

         Simțeam nevoia să mai scriu ceva pe blog... Am profitat de ocazie că am primit pachet de acasă, și m-am apucat de scris! 

         Sincer acum îmi trece prin minte cum am ajuns eu într-o seară la teatru, la o super piesă, ”Gravidele”.  Noroc de pontul trimis prin sms de cel caruia îi și mulțumesc enorm! Nu mai povestesc deloc că a nins, că am întarziat pentru că mi-a fost foame, că nu am nimerit din prima locația, că s-a ținut într-o cafenea, că au întarziat actorii (peste 40 de minute), că am fost invitați de la masă în sală în limba engleză de o romancă... Că am fost în sală fară să plătim consumația, dar pe care am onorat-o înainte să plecăm (fiind cetățeni model).

         Despre piesă: comedie cu 3 tineri actori, de altfel foarte talentați, cu vocație, aș avea curajul să zic. Pregătiți! Jos pălăria! Publicul preponderent format din străini (cehi), curios că, cu toate că nu au înțeles o iotă, nefiind tradusă, au fost amuzați de gesturile actorilor pe tot parcursul acesteia.

         Ionuț, colegul meu, de altfel un devorator colosal de cultură teatrală, care m-a însoțit la această piesă s-a simțit mai mult ca perfect, a fost amuzat enorm de evoluția actorilor, cred că și din cauza cehilor. S-a fript și cu ceaiul pe care îl comandase cu câteva secunde înainte să înceapă piesa. O fi și asta (râsul) o strategie în a-și face ventilație bucală pentru a reduce inflamația termica.

         Eu, limfatic din fire, din cauza oboselii postinsomnie, am sorbit înainte de piesă o cola cu lămaie, și nu am înțeles deloc de ce barmanul mi-a pus gheață, fiind o temperatură scazută, sau na, nu avea termometru, sau nu știe să-l citească.

         Mai iau o gură de vin... pardon apă... că vinul s-a terminat...

         Ar trebui să mă apuc de proiect, luni îl prezint și am și colocviu, dar puțin îmi pasă, am timp. În seara asta mai merg la încă o piesa de teatru, tot comedie și sper să fie la fel de bună sau de ce nu, chiar mai bună decât cea anterioară.

         Vă aștept la teatru, dar să stiți că sub nici o formă, cultura nu se face în masă!!!

C.R.E. - 12.12.2013

Adevărata școală a vieții o au doar înțelepții

Dalai Lama

     Adevărata școală a vieții o au doar înțelepții. În același timp mă îndoiesc de cei care susțin că ”au absolvit-o” sunt și înțelepți! C.R.E.

Domiciliu stabil

[”Există un singur copil frumos în lume, 
iar el aparține fiecărei mame.”]

Mamă,

Azi e ziua ta!

Cu un zâmbet cald,

Împrumutat de la îngeri,

Dă-mi voie să-ți sărut

Căruntele ceruri de la tâmple și

Să-ți aduc aminte că

Domiciliul tău stabil 

Este în inima mea.

C.R.E.

”Eu n-am cerut să fiu român! am avut noroc...”

Sursă foto: ivanioan.wordpress.com

         Nu pot rămâne indiferent față de minunatele cuvinete ce mișcă contracțiile chiar și celor mai înghețate inimi. Drept urmare anexez fragmentul prin care autorul aduce la cunoștință confraților că, indiferent de încercări, ”a fi român este o frumusețe a lumii”, iar frumusețea este un dar de la Dumnezeu.

        ”Lipsa de răgaz istoric și-a spus cuvântul. Oboseala de a fi român a devenit indiferență, pentru ca, apoi, să o trăim astăzi în mod difuz, ca pe o rușine. Ușor jenați de românitatea noastră, ne strecurăm prin lumea modernă, ca și cum am purta o haină veche. Deplinătatea de a fi român, ca model interbelic al acestui neam, pare o statuie distrusă barbar de "vitejii" contemporani, încalecați pe caii iuți ai lipsei de conștiință.

Procesul de naționalizare al identității românești s-a făcut la început sub șenilele de tanc comuniste, astăzi, prin răpiri de suflete la cântecele de sirenă ale unei lumi fără contur. Mi-am făcut, cum am putut, un catarg, de care m-am legat, strigându-le sirenelor:

        - Mințiți! A fi român este o frumusețe a lumii!" [Despre omul frumos - Dan Puric]

* * *

”Eu n-am cerut sa fiu roman! Am avut noroc...” - Petre Țuțea

Acad. CONSTANTIN ERBICEANU

          Fiul preotului Ioan Ionescu din satul Erbiceni – Iaşi, despre care tradiţia de familie spunea că ar fi descins dintr-o familie de olteni, refugiaţi în Moldova pe la 1775, din cauza ocupaţiei austriece. La Iaşi, Constantin Ionescu avea să primească numele de Erbiceanu, după numele satului natal. Istoric, teolog, elenist, membru al Junimii, membru activ al Academiei Române (din 1899), membru al societăţilor savante de la Constantinopol, Hellenikos Philologikos Syllogos (din 1866) şi Hetairia Mesaionikon Spoudon (din 1889). Constantin Erbiceanu a studiat la Seminarul Socola, la Facultatea de Teologie din Iaşi şi la Facultatea de Teologie şi Litere din Atena, unde a obţinut doctoratul în teologie. A predat istoria bisericii universale, dreptul canonic şi teologia dogmatică la Seminarul Veniamin Costache din Iaşi. După ce a câştigat admiraţia unor Spiru Haret şi D. A. Sturdza, a predat teologia la Facultatea de Teologie din Bucureşti, iar la Facultatea de Litere din Bucureşti a predat limba elină. În martie 1895 a fost ales decan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Studiind manuscrisele greceşti şi editând documente, C. Erbiceanu a avut un rol de deschizător de drumuri în studierea epocii fanariote şi a istoriei bisericeşti din Ţările Române. Dintre lucrările sale, amintim: Istoria Mitropoliei Moldovei şi Sucevei; Cronicarii greci care au scris despre români în epoca fanariotă; Viaţa şi activitatea Mitropolitului Moldovei, Veniamin Costache; Ulfila, viaţa şi doctrina lui sau starea creştinismului în Dacia traiană şi aureliană; Bărbaţi culţi greci şi români şi profesori din Academiile domneşti din Iaşi şi Bucureşti, din epoca zisă fanariotă (1650-1821); Viaţa mea, scrisă de mine după cât mi-am putut aduce aminte. De asemenea, a fost redactor la periodicele Revista Teologică din Iaşi (1882-1886) şi Biserica Ortodoxă Română (1887-1913). Cercetător pasionat al vechilor documente, Constantin Erbiceanu nu s-a dezinteresat, însă, nici de lumea care îl înconjura, ajutându-i întotdeauna, cu blândeţe, pe cei nevoiaşi. Rămân emblematice scena în care un grup de haiduci care îi atacaseră trăsura nu se ating de el, datorită reputaţiei sale de om milostiv. Reţinem şi relatările lui Nicolae Iorga, care împrumuta deseori cărţi din biblioteca Erbiceanu şi care i-a închinat un emoţionant discurs funebru. Spre sfârşitul vieţii, C. Erbiceanu a donat cele mai valoroase cărţi din biblioteca sa Academiei Române şi Facultăţii de Teologie din Bucureşti. La Iaşi, Constantin Erbiceanu a ţinut, împreună cu soţia sa, Aglae Negrescu (descendenta bogatului aromân Zappa), un salon cultural frecventat de protipendada Moldovei: Eminescu, A. D. Xenopol, C. Negruzzi, Panu şi Eduard Caudella se numărau printre obişnuiţii casei. Constantin Erbiceanu rămâne un model de pionier, de cercetător pasionat şi muncitor, de exponent al celei mai pure meritocraţii şi de intelectual creştin. 

Sursă: Fundația Culturală Erbiceanu

hunting of flowers

Calendula officinalis

ERB

19.04.2011 bis

19.04.2011

”...”

Robinia pseudoacacia

Sambucus nigra

Taraxacum officinale

Capsella bursa-pastoris & Helianthus annuus

Power of life!

"experiență"

Dragilor,

Am să încerc să vă descriu în câteva rânduri o mică parte din experienţă mea Erasmus și ceea ce ar putea însemna aceasta pentru voi. În primul rând am să încerc să vă motivez prin a vă spune că nu aveţi nimic de pierdut din această experiență, ci doar de câştigat. Tot ceea ce vi s-ar putea părea greu la început se rezolvă odată cu trecerea timpului și întemeierea de noi relații.

”Statutul de student Erasmus... e un risc pe care ți-l asumi în momentul în care pleci din țară. Te pierzi pentru a te regăsi, te regăsești pentru a te pierde. E ca un bumerang.”

Asociam mereu ideea de a face studii dincolo cu ”lărgirea persepctivelor, cunoașterea culturii unei alte țări”.

Am luat decizia de a participa la programul Erasmus datorită oportunității unice pe care o oferă acesta și anume de a studia într-o țară străină cu o cultură și economie diferite. Pentru mine unul din lucrurile minunate ale acestei experiențe a fost reprezentat de faptul că eram într-o țară străină unde chiar dacă am avut suportul celor de acasă, eram doar eu și m-a ajutat să înțeleg cât de ușor sau greu poate fi să te descurci pe cont propriu, departe de casă.

M-am înscris pentru concursul de burse Erasmus în anul IV de studiu, urmând să beneficiez de aceasta în semestrul I al anului următor. Opțiunea mea a fost pentru Facultatea de Medicină Veterinară din Bari – Italia iar în urma interviului am fost selectat.

Terminând toate oficialitățile a urmat momentul cumpărării unui bilet de avion.

Împreuna cu ale mele colegele am ajuns la Universitatea din Bari pe data de 19 septembrie dimineața, urmând să căutăm Biroul Erasmus, dar întrebându-l, portarul nu ne-a dat informațiile corecte, și am mers la secretariatul Facultății gazdă, ce este în alt oraș (cu tot cu bagaje). Negăsind niciun Biroul Erasmus acolo ne-am întors la Universitate. De această dată l-am găsit, dar nu am putut fi cazați datorită unor ”chichițe birocratice”. Peste noapte ne-am cazat la un hotel, după care urma să ne căutăm cazare. Într-un final cu ajutorul membrilor de la ESE am găsit la un campus privat din Bari.

Cum am menționat anterior Facultatea de Medicină Veterinară este la o anumită distanță de Bari, în Valenzano. De la domiciliul temporar am făcut naveta cu un autobuz, al cărui abonament ne-a costat 31,95 euro în prima lună, în următoarele plătind câte 5,20 euro, înscriindu-ne în A.Di.S.U. - Puglia, Bari.

Evenimentele cultural-recreative și excursiile nu lipsesc din viața de student Erasmus, în acest oraș ESE și ESN depun un efort considerabil în a le crea.

Referitor la mâncare, în incinta facultății există o cantină-restaurant unde o masă completă de prânz costă 3 euro oferindu-ne un meniu diversificat. Celelalte cumpărături le-am făcut în Supermarket-urile din Bari, unde prețurile sunt asemănătoare cu cele de acasă, paradoxal unele chiar mai mici.

Experiența Erasmus, prin diversele sale avantaje mi-a oferit posibilitatea să iau contact cu cele mai noi linii terapeutice, cu modul optim de tratare a pacienţilor.

Prin practica în clinicile facultății, am făcut cunoștință cu adevărate modele de profesori, practicieni etc. și am înțeles ce înseamnă profesionalismul, onestitatea, și moralitatea în actul medical.

Diversele cursuri și seminarii efectuate, precum și practica, m-a ajutat sa observ o gamă cât mai variată de domenii medicale, și deci posibilități terapeutice. Accesul la practică, precum și multitudinea cursurilor și seminariilor propuse m-a ajutat în hotărârea de a alege o anumită specialitate în viitor.

Cu entuziasm ca-mi văd după o perioadă considerabilă părinții și pe cei dragi, dar și cu părere de rău că s-a terminat o perioadă plină de evenimente din care nu am avut nimic de pierdut, ci numai de cîştigat pornesc către aeroport, azi 2 martie 2013.

C.R.E.

23

Când nu știi, mai bine „Taci!"

Încep cu o scurtă prezentare a mea... Sunt un nimic în univers, pe Pământ, intr-un continent și un anonim într-o țară, într-un județ, într-o universitate, dar un fițos și insurpotabil pentru întreg anul facultății unde învăț. Insuportabil sunt, dar fițos, sincer, n-am motiv să fiu.

Să trec totuși la ceea ce am de spus. Am început facultatea în 2008. Toate bune și frumoase până când ai mei colegi se lăudau care mai de care la ce liceu au învățat, ce cunoștințe au în chimie, biologie și chiar în cunoștințe. Mă simțeam cel mai prost din tot Copoul și acest lucru m-a debusolat și am ratat și primul examen din viața mea de student, și multe altele.

Scuze trebuie să trec la subiect. Am început semestrul II al anului I, am prins încredere în mine și am fost martor la ceea ce voiam să spun, dar nu pot trece la subiect dacă nu mă pierd în detalii.

Laboratorul de Anatomie, săptămăna a IV-a, test din capitolul Splanhnocraniul. Pe masa de examinat erau o sumedenie de piese anatomice numerotate. Ceea ce trebuia să facem noi era sa spunem ce corespunde numărului bulinei pe care îl rostea D-na Prof. Dr. @#$%^&*. Unei colege i-a picat bulina x, care corespundea unei secțiuni sagitale printr-un  splanhnocraniu de iepuraș. Răspunsul colegei mele, foarte sigură pe ea si foarte mândră, a fost ca vede “o secțiune sagitală prin capul de pasăre - GALINACEU”.

După această experiență mi-am dat seama că mi-am facut o imagine greșită de mine și am prins tupeu. Așa că am să mai dau din casă niște perle.

Anul I, semestrul II, test la Anatomie, nu mai știu săptămâna, capitolul Aparatul urogenital, de această dată dascăl ne era Dl. Dr. @#$%^&*.  Pe masa de examinat erau, ca de obicei, multe piese, la fel, cu bulinuțe și numere. Colegei mele “Y” i-a picat bulinuța corspunzătoare rinichiului drept de cal ce are, bine știuta, formă de cord. În neștiința de cauză, mi-a facut semn cu ochiul și a dus privirea către organ cu intenția să-i șoptesc. Eu fiind cu suflet mare i-am dat răspunsul corect. Voind să mă verifice dacă o mint, m-a întrebat: “De unde ți-ai dat seama?”

Să nu par a fi cel ce vede scama din ochiul celuilalt, dar bârna din ochiul său ba, am să prezint si o mică confuzie de a mea.

Anul II, semestrul II, test la Creșterea animalelor, D-na Asist. Dr. @#$%^&* a împarțit bilețelele cu subiecte întregii subgrupe. Norocos fiind am picat pe subiect, dar colegul meu, din păcate, nu a fost pregătit. La fel, având un suflet mare am incercat să îl ajut. Pe bilet avea un subiect în care trebuia sa descrie rasa Huțulă, mie mi s-a părut ca seamană cu oaia, așa că am facut-o de oaie la propriu și i-am zis ca este oaie pentru producția de lână. Mea culpa, săracul a luat 4 (patru) pentru că era de fapt CAL. Chiar imi pare rău colega!

C.R.E.         

Articol apărut  în revista Facultății de Medicină Veterinară din Iași - 2011

14.. photo 3

14. photo 2

14 photo 1

Poezie fără titlu

Stau...

Și meditez

Asupra zilei  ce vine.

Povară

Pe suflet m-apasă...

Oare-o mai prind?

O scenă-n minte învie:

”Cum moartea patu-mi veghează.

Încep să strig, să țip...

Dar vocea mi-e voalată.

Iar a venit!?

De ce Nimeni nu m-aude?

Oare-s atât de mic? ”

C.R.E.

”Să fii sărac dar plin de bogăție,
să fii umil dar lumea să te știe,
să plângi în somn dar ziua să zâmbești,
să n-ai nimic dar tu să dăruiești,
să plece toți dar tu să îi iubești,
atunci și doar atunci poți să trăiești.”

text preluat, autor anonim

Veste

        - Când primeși o veste sufletul îți crește ca un cozonac. 

        - Dar dacă aceasta este negativă? 

        - Îți lasă o leziune precum dangalizarea, trece dar semnul ei va rămâne!

         Unii ar spune că niciodată nu vei avea ocazia să vezi un bărbat plângând. Dar cum și Dan Bitman exprimă în melodia sa, sunt total deacord că “Și băieții plâng câteodată"; după Societatea Germană de Oftalmologie, femeile plâng în medie de 30-64 ori/an, iar bărbații de 6-17 ori/an.

         O zi normală de școală, cursuri multe, orele trec, greu ...

         Primesc un mesaj. Nu doar citirea lui, ci și ceea ce exprimă, a revărsat o avalanșă de stări care mi-a cutremurat sistemul emoțional.  

         <<O energie calorică îmi învăluie obrajii, apoi tot corpul. Nu mai aud și nu mai mă pot gândi la nimic. Se interpune o ceață densă, iar ochii îmi joacă în lacrimi, acestea se adună, îmi inundă fața. Încerc să mă controlez, de obicei reușec, acum nu... >>

C.R.E.

A avea sau a fi?!...

*  *  *

         Suntem contemporani unei ere sălbatice, conduși de instincte, unde obsesia verbului “a avea” guvernează dreapta judecată a omului.

         Dar...

         ~  Fără rost ai un pat dacă nu ești “odihnit(ă)”!

         ~ Degeaba ai o locuință dacă nu ești in ambientul unui “cămin”!

         ~ Nu are importanță doar să ai o carte dacă nu ești interesat(ă) să te “cultivi”!

          ~ Degeaba ai o poziție dacă nu ești “respectat(ă)”!

          ~ Fără nici un folos ai parte de sex dacă nu ești iubit(ă) și/sau iubești, și în caz de zici că greșesc, cu siguranță vei ajunge la cuvinetele mele! Dar de dragoste ai auzit?

         ~ În zadar ai un ceas dacă nu ai ”timp”!

         ~ Nu este necesar să ai sânge și toate la locul lor pentru a fi “viu/vie”, mai trebuie ceva, unii, printre care ma numar, il numesc Suflet!

...

Deci ai, ești, vei avea sau vei fi?

*  *  *

C.R.E.

Nu-i asta, dar cam asta-i...

Nu caut motive sa emigrez, vin ele singure la mine...

Si, da voi emigra, dar de la ceea ce numesc unii civilizatie, departe de “spalatorul de creiere” (TV-ul).

C.R.E.

DELIRIC 1 & SILENT STRIKE - Demoncratie